Agricultorii au dat start lucrărilor agricole de primăvară!

19 martie 2019

Vremea s-a încălzit în ultimele zile, și agricultorii raionului Șoldănești  s-au apucat deja de
desfășurarea lucrărilor agricole de primăvară din acest an. S-au însămînţat terenuri cu cereale,mazăre, legume în câmp deschis și în teren protejat, cu respectarea termenilor optimi și a proceselor tehnologice.

Potrivit specialiștilor Direcției Agricultură și Alimentație (DAA), la acest moment rezerva de umiditate în sol este suficientă. În cazul în care se vor înregistra temperaturi de circa 20 de grade Celsius și mai mult, vor apărea motive de îngrijorare.

Conform datelor DAA, grâul de toamnă a fost semănat pe o suprafaţă de 7960 hectare, orzul de toamnă și primăvară pe 910 hectare, rapiţa – 1200 hectare, iar mazărea – 200 de hectare. Datorită  prețului ridicat al semințelor certificate,  producătorii agricoli, persoane fizice folosesc, din păcate, și semințe din producția proprie, necertificate.

Din 18 mii ha suprafețe destinate pentru semănatul culturilor de primăvară, circa 12 mii ha sunt pregătite. Dintre care pe o suprafață de peste 5 mii ha s-au introdus a cîte 200-250 kg/ha de îngrășăminte minerale cu distribuitoarele la suprafața solului, fiind îndată și încorporate cu utilajele agricole de pregătire superficială a solului. Culturile de toamnă sunt totalmente fertilizate și menționăm că tot ce s-a semănat și se va semăna, vor fi administrate cu îngrășăminte minerale complexe de start pentru culturile agricole.

E pe finalizare tăiatul în uscat a pomilor fructiferi. Paralel se scoate și creanga dintre rînduri. O bună parte din plantațiile pomicole sunt tratate cu fungicide de a distruge microflora patogenică dăunătoare, în deosebi ciuperca și unii viruși. În acest context, îndemnăm toți pomicultorii să efectueze tratări de profilaxie pînă a se porni perioada de vegetație. Tot la acest capitol, agricultorii din raion înființează plantații perene, și anume: măr, prun, cais cireș, vișin și nuc.

Imediat cum va trece perioada îngheţurilor tîrzii de primăvară, care de obicei se înregistrează în prima şi a doua decadă a lunii aprilie, agricultorii vor putea însămînţa terenurile cu floarea soarelui, porumb, soie şi alte culturi mai puțin rezistente la temperaturi scăzute.

Direcţia Agricultură şi Alimentaţie