Lucrătorii medicali şi farmaciştii au marcat sărbătoarea lor profesională

21 iunie 2021

La finele săptămânii trecute, în incinta  Căminului de Cultură ”George Coșbuc” din or. Șoldănești a fost organizat un concert dedicat  ”Zilei Lucrătorului Medical și a Farmacistului” . La eveniment au fost invitați mai mulți angajați ai sistemului medical din raionul Șoldănești. Festivitatea a decurs într-o atmosferă solemnă  și plină de emoții pozitive pentru toți.  Oaspeții evenimentului au fost : președintele raionului Șoldănești – Nicolae Mîndru, vicepreședintele raionului – Vasile Macovei, deputat în Parlamentul RM – Svetlana Rotundu, reprezentantul Guvernului în teritoriu –Lora Grosu și viceprimarul orașului Șoldănești –Vadim Groza.

       

     Prin cuvinte alese, sincere felicitări și urări de bine, ei și-au exprimat respectul și recunoștința față de lucrătorii medicali și farmaciști, le-au mulțumit pentru munca, pentru căldura sufletească pe care o dăruiesc zilnic pacienților săi, prin care le alină durerile și suferințele .

Cu mesaje de profund respect și gratitudine față de colegii de breaslă s-au alăturat în scenă și directorul Spitalului raional – Veaceslav Palii, precum și șeful Centrului de sănătate Șoldănești – Constantin Balanici. Tot ei au  înmânat premii și diplome propriilor angajați.   

            În conformitate cu  Dispoziția Nr.27 din 16 iunie 2021, pentru înalt profesionalism, dăruire, abnegație, sacrificiu și aport prestigios în dezvoltarea sistemului raional de sănătate, precum și acordarea asistenței medicale de calitate, a fost conferită Diploma de merit a președintelui raionului  următoarelor persoane :

            IMSP Centrul de sănătate Șoldănești

1.Clipa Maria – medic – obstretician ginecolog

2.Chetraru Silvia – medic de familie

3.Crudu Olga – medic de familie

4.Borsci Nadejda – tehnician radiolog

5.Șargorodschi Olga –asistent medical de familie CS Șoldănești

            IMSP CS Vadul-Rascov

 1.Guțan Veronica – șef al Centrului de sănătate Vadul-Rașcov

 2.Pascari Claudia – asistent medical OMF Climăuții de Jos

            IMSP CS Răspopeni

    1.Stratila Maia –medic-șef Centrul de sănătate Răspopeni

    2.Timercan Alla –asistent medical IMSP CS Răspopeni               

CMF  ”Trei-Medici” s. Olișcani

1.Grăjdianu Liuba – medic de familie OMF Olișcani și OS Fuzăuca

2.Țurcanu Valentina – contabil, specialist SI

3.Răilean Olesea – asistentă medicală de familie la OS Fuzăuca

            IM  Centrul Stomatologic Șoldănești

     1. Ciobanu Veaceslav – tehnician dentar

     2. Gîrlea Alexandru – medic – ortoped

            IMSP CS Cotiujenii Mari

     1.Jeru Valentina – asistentul medical CS

     2.Tîltu Maria – asistent medical OMF Pohoarna

     3.Sofroni Maria – medic (veteran al muncii) CS Cotiujenii Mari

            SAMU Substația de Asistență Medicală Urgentă Șoldănești

     1.Cotorcea Vitalii – medic asistent

     2.Butucioc Valentin – felcer superior

            IMSP Spitalul Raional Șoldănești

  1. Țurcan Liudmila  – medic endocrinolog, Secția consultativă
  2. Calugher Mariana – medic endoscopist, Secția imagistică
  3. Lisnic Lidia – asistent medical, șef Secția terapie intensivă
  4. Ciornîi Liudmila – asistent medical, Secția consultativă
  5. Chihai Valentina – economist – șef , IMSP SR Șoldănești
  6. Tacu Vasile – șef Secție boli contagioase

              Pentru a încinge atmosfera, pentru cei sărbătoriți au urcat în scenă ansamblul folcloric ”Datina” de la Casa de cultură din s. Olișcani, colectivele de dans popular ”Vatra” ,  coreograf – Violeta Rudei și ”Moștenitorii” , conducător –  Ina Pînzari.

De asemenea, cu un omagiu muzical,  pentru medici  a cântat îndrăgita interpretă autohtonă Sorina Cernei. Surpriza concertului a fost venirea în scenă a cîntăreței originare din satul Cobîlea, posesoarei a unei voci deosebite și inconfundabile, câștigătoare a mai multor premii la prestigioase  concursuri muzicale din țară și din străinătate – Rodica Druță- Hămuraru. Ea a cîntat și i-a delectat pe medici cu un buchet de melodii alese, reușind să încînte audiența prin farmecul armoniilor sale sonore.  

          

  Tradiția marcării ”Zilei Lucrătorului medical și a farmacistului” în a 3-a duminică a lunii a fost instituită prin Decret prezidențial încă din anul 1994, în semn de onor și apreciere deosebită a oamenilor care se află la straja sănătății publice, pentru  vocația și rolul important pe care-l ocupă ei în societate.