Două grupuri artistice de copii din or. Șoldănești au participat în cadrul emisiunii televizate ”În Lumea Surprizelor”

15 aprilie 2021

În prima jumătate a lunii martie , 2 colective artistice de copii din or. Șoldănești au participat la filmările pentru emisiunea televizată „În lumea surprizelor”. Grupul de teatru ”BeZeLe” de la Centrul de Creație (conducător Tatiana Vrăjitoru) și grupul de dansatori ”Vatra”, care activează pe lîngă Căminul de Cultură ” George Coșbuc” (conducător artistic Violeta Rudei) au avut parte de o experiență unică și emoții de neuitat  datorită acestei prestații artistice.    

Deplasarea  copiilor la capitală a fost posibilă grație suportului oferit de primăria orașului Șoldănești și a Consiliului raional  dar și prin punerea la dispoziție a 2 unități de transport în acest scop.

Potrivit conducătorul grupului de teatru ”BeZeLe”  Tatiana Vrăjitoru, : ” Talentul artiştilor din Şoldăneşti le-a lăsat impresii deosebite organizatorilor. Bunăoară, micii actori au prezentat sceneta „Petrucă şi perna”. Mai menționez că membrii grupului de teatru „BeZeLe” sunt copii cu vârsta cuprinsă între 7 și 10 ani. Personajele din piesă i-au amuzat pe cei din studioul 13. Atmosfera a fost încinsă de dansatori, care, fiind mai măricei si mai practicați, i-au uimit cu mişcările lor pe cei din regie”.     

Emisiunea ,,În lumea surprizelor” va fi difuzată în două etape , prima fiind în ziua de  duminica, 18 aprilie, ora 9-00, la postul de televiziune Jurnal TV. Vă îndemnăm sa fiți cu ochii pe micile ecrane pentru a viziona și susține prestația tinerilor artiști!

Secția Cultură, Tineret și Sport Șoldănești